Saturday, April 10, 2010

Ratiunea, intre instinct si intuitie

S-a facut mult caz de dihotomia ratiune - instinct. Nu o data ati auzit, probabil, expresia: "totusi, ratiunea a invins"...sau "trebuie sa ramanem rationali daca vrem sa o scoatem la capat".

In ce ma priveste, incep sa am dubii serioase asupra rationalismului. Chiar daca, paradoxal, acesta m-ar conduce (oare?) spre articolele pe care le scriu, nu cred ca este, asa cum multa vreme s-a crezut, trasatura definitorie a noastra ca fiinte. Ba dimpotriva...Iar in ecuatia dihotomica ratiune-instinct as introduce intuitia, pe care o vad, in propria-mi definitie, ca pe fiica inteligenta a instinctului.
Sa ma explic...

Cand pun sub semnul intrebarii rationalitatea ca trasatura definitorie a fiintei ma gandesc la Blaise PASCAL si dualitatea pe care el o percepe in om:"...omul este trestie ganditoare...dar si imbecil vierme de pamant". Hermeneutica poate sublinia ca PASCAL s-a gandit la trasaturile morale ale omului, insa la fel de bine se poate decela din butada pascaliana si trasatura "instinctuala", de animal care nu mai are nici o legatura cu rationalitatea.
Apoi...ma gandesc la FREUD care distruge efectiv mitul cartezian al omului rational, prin readucerea in disctutie a "animalitatii" din nou, sub forma de instinct. ID-ul, intr-una din sintaxele prin care FREUD descrie psihicul uman, contine aceste instincte, intre care cel mai puternic este instinctul sexual.
Ma opresc cu exemplificarile la MASLOW si celebra lui piramida a nevoilor. Nu cred ca mai trebuie sa explic de ce, in urma analizei piramidei nevoilor conturata de MASLOW cred cu tarie ca, la baza, suntem mai mult decat ne place sa credem...instinctuali.

Ce anume m-a determinat la purced la un astfel de excurs? O disctutie recenta cu o persoana apropiata...care mi-a atras atentia ca nu intotdeauna instinctul este de blamat ba, mai mult, ca uneori (nu de putine ori din pacate...) ratiunea poate fi extrem de parsiva....Ei bine, plecand de la acest rationament, care, recunosc, m-a cam zguduit...am avut o revelatie.

Ma gandesc la fosta mea casatorie ratata. Ratiunea ma impingea inainte. Instinctul imi spunea ca ceva nu e in regula...ca nu ne potrivim...ca ceva nu merge...Intuitia, fiica inteligenta a instinctului, imi spunea acelasi lucru, mult mai explicit. anume ca ceva nu functioneaza in aceasta casatorie...insa ratiunea ma impingea cu o incapatanare tampa spre continuarea relatiei...
Ratiunea imi spunea:"...mergi inainte, casatoria iti da un statut social, familia e baza societatii, tu iti doresti o familie, trebuie sa treci peste greutatile aferente unui asemenea proiect"...Intuitia imi spunea altceva:"...tu nu vezi ca nu merge? chiar esti orb? nu merge si basta...va certati zilnic..."

Casatoria s-a rupt urat! Ratiunea a iesit invinsa din aceasta disputa. Intuitia, fiica inteligenta a instinctului, a invins. Iar eu am ramas cu acelasi semn de intrebare: cat de mult mai trebuie sa ne ghidam dupa ratiune...si cat sa dam crezare instinctului intuitiv (sau, daca vreti...intuitiei instinctive) ?
In ce ma priveste...am cam pus ratiunea in carantina...si chiar sunt inclinat sa cred ca am scris acest articol gratiei intuitiei!

No comments:

Post a Comment