Friday, September 24, 2010

"Ubi bene, ibi patria!"

Celebrul dicton a ramas in constiinta colectiva ca apartinand talentatului orator Cicero. Se pare insa ca el a fost creatia poetului tragic al Romei antice, Marcus Pacuvius pe care Cicero il citea si il cita des!
Aceasta celebra expresie distruge practic ideea de "patriotism", tema centrala a tuturor deontologilor aflati in slujba oricarei puteri.

Indoctrinarea sistematica cu "patriotism", o pilula amara dealtfel...este pentru mine la fel de utila ca apa sfintita: nu face 2 bani atata timp cat ea nu este acompaniata de realitati concrete care sa faca viata oricarui individ cat mai usoara, mai confortabila si, pe cat posibil, mai predictibila. Atunci cand simt ca eforturile mele (fizice sau intelectuale) dau roadele unei vieti confortabile, frumoase, dezirabile...am toate motivele sa imbrac haina patriotismului si sa apar tot ce apartine spatiului in care m-am nascut. Pentru ca ajung sa constientizez ca orice agresiune impotriva tarii in care m-am nascut este, implicit, si o agresiune impotriva propriei mele bunastari. Daca insa sunt sarac, lipsit de perspective, haituit de viata si societatea in care m-am nascut nu imi ofera nici cea mai mica sansa pentru o viata decenta...nu vad ce m-ar determina sa fiu patriot. Nu vad de ce as pune mana pe arma, la o adica, sa "apar glia stramoseasca", "patria", "sangele stramosilor", etc...
Impingand la extrem exemplul de mai sus...nu vad de ce un copil din Niger, care are toate sansele sa moara de foame inainte de varsta de 5 ani.....ar putea fi "patriot". Poate ca ar avea un sentiment de recunostinta vesnica daca cineva i-ar salva (literalmente!) viata...si l-ar duce in alta tara, chiar africana, unde ar avea macar ce manca!

Vechi de mai bine de 2000 de ani, "Ubi bene, ibi patria" este chintesenta dorintelor legitime ale oricarui om! Exceptand formele de masochism extrem (care sunt patologie pura!)...nu-mi dau seama cine nu isi doreste propriul bine? Si atunci...daca acest bine (imaginar intr-o prima faza, insa dezirabil, chiar realizabil toata viata noastra) trebuie cautat altundeva decat in locul in care ne-am nascut, nu inteleg de ce trebuie sa fim blamati? Pentru ca...plecand, nu suntem "patrioti"? Pentru ca "am tradat tara"? Pentru ca urmarim implinirea unei dorinte legitime? Prin mijloace legitime? Cine nu isi doreste acelasi lucru? Cata ipocrizie...Ce minti bolnave au pus patriotismul in calea realizarii personale? Ce forte malefice urmaresc prin propaganda asta mincinoasa si ipocrita sa taie speranta multor oameni care nu vor decat ceea ce isi doreste oricine? Sunt intrebari la care nu cred ca voi avea vreun raspuns pertinent vreodata...











Saturday, September 11, 2010

Despre optiuni

 Cand viata te pune cu spatele la zid (si nu putine au fost situatiile de genul asta in ceea ce ma priveste), toti cinicii de sambata seara se grabesc sa te si prinda in piroane de zidul respectiv, spunandu-ti:"....TOTUL depinde de tine...TREBUIE doar sa vrei...si poti sa faci multe..."
Sigur, e greu de contracarat un astfel de cinism, mai ales cand simti o sleiala in tot corpul...si nu stii cum sa spargi cercul vicios.
Problema "optiunilor" este de fapt un preambul al unei probleme mult mai teoretiza(n)te, anume cea a libertatii! Orice excurs in directia teoriei libertatii se poate intinde/extinde la infinit. Asa ca...sa ramanem in perimetrul optiunilor, parca e mai "palpabil".
Optiunile mici (decizii banale, cotidiene) iti usureaza mersul prin viata de zi cu zi. Optiunile mari (ex: emigrarea) iti SCHIMBA MERSUL PRIN VIATA DEFINITIV! Personal, nu le neglijez pe primele...Ma obsedeaza insa cea de-a 2-a categorie, a optiunilor mari! Pentru ca ele marcheaza un parcurs diferit in viata ta. Uneori, chiar radical!
Intr-o discutie recenta cu un prieten vechi, ramas in tara...am convenit ca si unii (cei ramasi) si ceilalti (care au luat calea emigrarii) platim un pret. Corect! Numai ca eu am preferat sa platesc pretul emigrarii (mult mai suportabil) decat sa platesc (pana cand oare?) pretul disperarii (ramanand in tara!). Iata o optiune "grea", mare, care se incadreaza in a 2-a categorie de care vorbeam mai sus...A ramas insa o optiune hiper-conditionata de un sprijin material "extern". Daca el nu ar fi existat...optiunea ramanea o iluzie.

Ce ne ofera viata? Conjuncturi...mai mult sau mai putin favorabile, conditionari mai mult sau mai putin coercitive, optiuni...mai mult sau mai putin reale. Daca nu depinde (doar) de noi sa actionam intr-o directie sau alta...cred ca depinde (in mare masura) de noi sa constientizam cat mai mult din "oferta" vietii.
Pentru ca aceasta "constientizare" ne da sansa (reala de data asta) sa traim viata. Atata cat "se lasa" si ea traita...




 PS Link-ul de jos mi s-a parut foarte expresiv pentru aceasta tema a optiunilor si el imi aduce aminte de Heidegger si celebra "Fiinta si Timp"...si de tema "omului pe drum".