Sunday, March 27, 2011

Suntem putini, dar lasi!

Recent, am facut un recurs la memorie. M-am intors in timp cu vreo 31 de ani, la copilaria mea chinuita. Mi-am adus aminte de un moment crunt. O seara de toamna in care taica-miu, mort de beat, m-a batut si scos afara in pielea goala. Deh, alcoolul...Si acum imi amintesc foarte clar momentele cu pricina, cum urlam, cu ma opuneam unui dement iresponsabil...

Acum, dupa atatia ani...nu asta ma mai socheaza. Nu drama, nu chinul meu, nu trauma...Ci cu totul altceva!
Azi, dupa 31 de ani, am realizat (oare mai era nevoie???) una din tarele psihice, istorice, ale romanilor: lasitatea!!! Atunci, in acea seara de pomina, NICI UN VECIN NU A IESIT LA USA SA DEA CU TAICA-MIU DE TOTI PERETII, SA-L IA LA INTREBARI, SA-L STAPANEASCA! NICI UNUL NU A CHEMAT MILITIA (asa se numea pe atunci actuala Politie). Singura persoana care a intervenit a fost batrana LAY Iuliana care locuia la etajul superior. Restul vecinilor, un cuplu de sarbi de cacat si restul romani...au stat in casa ca niste sobolani lasi. Lipsiti de demnitate, lipsiti de responsabilitate, de cea mai vaga umbra de civilitate.
LAY Iuliana, etnic german, (condamnata la munca silnica 2 ani intr-un lagar din Siberia, dupa al II-lea Razboi Mondial), casatorita cu un ungur (caruia i-a purtat numele - LAY-) a fost SINGURA PERSOANA DEMNA, DE CARACTER, CARE A COBORAT SI A INCERCAT SA STAPANEASCA UN ALCOOLIC IRESPONSABIL DIN EXERCITIUL UNUI SUPLICIU PE CARE TOCMAI I-L APLICA PROPRIULUI COPIL.

Demnitatea are nume german, nicidecum romanesc sau sarbesc. Iar istoria mai indepartata sau mai recenta a demonstrat cu varf si indesat asta! Uitati-va azi la Germania si veti intelege! Uitati-va azi la Serbia si veti intelege si mai bine!

Lasitatea are nume romanesc. Uitati-va azi la Romania si veti intelege de ce!

LAY Iuliana a reusit sa emigreze in 1986 la propria-i fiica, in Germania. A murit in 2003! RIP tanti LAY! Ma gandesc la dumneata tot mai mult...si chiar imi vine sa plang...

Eu am reusit sa emigrez din lagarul acela de iresponsabili in 2004. Cam tarziu...Dar mai bine mai tarziu decat niciodata! Si acum, dupa 7 ani, simt ca realmente MI-AM SALVAT VIATA!

Apartin, printr-un accident biologic, unui spatiu si unei culturi careia, de fapt, nu-i datorez nimic. Eu nu sunt roman decat printr-un accident biologic. Caracterial, intelectual si, deci, SPIRITUAL, apartin unei cu totul alte lumi! Nu e o meritocratie, e plutocratie. Dar macar se straduieste sa nu-ti calce in picioare demnitatea!
Ceea ce nu s-a intamplat si nu se intampla cu lumea in care, din nefericire, m-am nascut!

QED

Tuesday, March 22, 2011

Masochismul credinciosului crestin, imboldurile caintei, imposibilitatea compasiunii

Mecanismele gandirii si actiunii umane se deslusesc cu greu. Sigur, exista teorii pertinente pe aceasta tema. De la teoriile antice ale lui Aristotel si celebra "zoon politikon" pana la rationalismul cartezian, la dualitatea fiintei ("trestie ganditoare dar si imbecil vierme de pamant") pe care o sublinia Pascal si, mai apoi, la instinctualismul manat de ID (mediat de EU si SUPRAEU) si propus ca definitie a omului  de catre  "dusmanul nr 1 al rationalismului" si parintele Psihanalizei, Sigismund Schlomo FREUD. M-am intrebat insa in ce masura pot fi decriptate mecanismele care il conduc pe om spre credinta crestina, masochismul ce insoteste aceste credinte si, in final, imposibilitatea compasiunii.


Intr-un monolog genial transpus sub forma unui documentar despre mitul fondator al crestinismului, anume mitul lui Isus, profesorul de teologie de origine irlandeza Miceal LEDWITH puncteaza magistral discrepantele dintre perceptia simbolului religios (cu toate semnificatiile lui) si comportamentul credinciosului. Cu toate ca prima reprezentare a unui zeu crucificat a fost cea a lui Orfeu, cu 3 secole inainte de Isus, cel de-al doilea ramane simbolul credintei crestine pana in prezent. Ce spune LEDWITH? Pentru o mare parte a credinciosilor din ziua de astazi, simbolul credintei este imaginea unui om strapuns de agonie. Aceasta imagine este venerata si mai mult, justificarile agoniei ("Isus a murit pentru mantuirea noastra si spalarea pacatelor") sunt de un grotesc absolut. Mai mult, "oroarea ororilor", cum avea sa remarce LEDWITH, deriva din concluzia, absolut halucinanta, ca aceasta suferinta ar putea face pe plac lui Dumnezeu!  "...O cruce goala simbolizeaza coborarea spiritului in carne si sarbatoreste evolutia acelei forme catre locul de unde a provenit...Prin contrast, crucifixul nu face altceva decat sa idealizeze suferinta si moartea", spune LEDWITH. Iata cum omul deformeaza, prin interpretari absolut defectuoase, un simbol al vietii (crucea) si il transforma / inlocuieste cu unul al suferintei si al mortii (crucifixul).
"Nimic nu reprezinta mai neadevarat invataturile lui Isus decat crucifixul", spune LEDWITH.
  "Daca asta este perceptia actuala pentru credinciosul de rand...venerarea unui om crucificat, cum este posibila atunci compasiunea", se intreaba LEDWITH? Pentru ca ceea ce rezulta, de fapt, din aceasta perceptie, este ca suferinta este buna, chiar dezirabila, daca nu inevitabila. Ori aceasta perceptie, bine inradacinata in mintea si sufletul credinciosului, il face pe acesta din urma un indiferent la suferintele celorlalti  Agonia lui Isus este gestul suprem pentru spalarea pacatelor. In aceste conditii...se mai mira cineva de razboaiele sangeroase petrecute de-a lungul istoriei....in numele credintei? Atata timp cat credinta accepta suferinta ca inevitabila, chiar dezirabila? Masochismul unui astfel de rationament viciat il duce pe credincios spre practici de autoflagelare si autopunitie, care nu au nici cea mai mica legatura cu invatamintele lui Isus, cu compasiunea.
De ce credinciosul merge la biserica, in incercarea (ratata spun eu...) de a se cai pentru nemerniciile sale zilnice si gratuite? De frica!!! Este, dupa parerea mea, singurul imbold al actiunilor lor ipocrite si lipsite de orice substanta. In sinea sa (rar insa in public) el accepta porcariile pe care le face/le-a facut de-a lungul vietii. Nu credinta il mana spre biserica, ci frica de a fi pedepsit. Daca ar fi un ADEVARAT credincios, nu ar face ceea ce face in timpul vietii. Dar fiind un fariseu jalnic, el mimeaza credinta si, mai apoi, constient ca nu e in stare sa puna in practica invataturile lui Isus (tocmai cel pe care il venereaza in timpul agoniei sale!!!), se taraste spre biserica DE FRICA....si cerseste sa nu fie pedepsit (ba mai mult, sa fie iertat!) pentru nemerniciile lui.
Pomanagiu si fariseu, asta e caracterizarea pe care o dau credinciosului actual. Credincios ce traieste si se manifesta in "Universul hamburger" al propriei lui nebunii!

Friday, March 18, 2011

Basmele romanesti si modelele sociale actuale

  Daca v-ati intrebat vreodata care a fost rolul basmelor din copilaria noastra in socializare si consolidarea modelelor sociale dezirabile/indezirabile, sa stiti ca nu ati facut-o degeaba. Subiectul merita o serioasa si constanta atentie mai ales daca tinem seama de debusolarea din societatea romaneasca in anul de (diz)gratie 2011. Interiorizarea inconstienta a modelelor sociale promovate de basmele romanesti isi gaseste fructele in Romania de azi, in care prostii, marlanii, smecherii sunt la mare cinste si reusesc mai orice, iar cei studiosi, cinstiti si  muncitorii, practic cei care joaca "fair-play" si cu cartie pe fata..sunt fraierii care nu inteleg mersul societatii si vectorii care o dirijeaza. 

Analiza de mai jos s-ar putea sa va dea de gandit. Si pentru ca nu vreau sa va rapesc din curiozitate, as spune ca invatarea pernicioasa prin intermediul basmelor a creat o lume "pe invers", in care adevaratele modele, dezirabile, "de urmat" sunt considerate,  in basme modele negative in timp ce in lumea reala, modelele "negative" ar trebui sa inlocuiasca falsele modele "pozitive". Aparentele inseala, lumea e intoarsa pe dos si...evident, nimic nu e ceea ce pare!



Zmeul ramane, daca dam crezare descrierii de mai jos, personajul pozitiv din basme
Vom demonta astăzi un mit, şi anume că Făt-Frumos este personajul pozitiv din basmele româneşti, iar Zmeul un ticălos fără pereche. În fapt, aşa cum vom vedea imediat, lucrurile stau exact pe dos.
Pentru asta, să facem mai întâi un mic profil psihologic al celor mai importante personaje din basmele româneşti.


Împăratul
E un moş senil şi complet incompetent. Singurul merit că a ajuns împărat e că a fost primul născut. Nu e în stare să aibă grijă de fii-sa, prin urmare mă întreb cum mama dracului ar putea avea grijă de ditai împărăţia. Nevastă-sa lipseşte din peisaj, e subînţeles moartă şi l-a lăsat cu trei fete care sigur nu-s ale lui, fiindcă moşul are vreo 70 de ani şi aia mică în jur de şaişpe. Deşi e înconjurat de viziri, dregători, sfătuitori, când e să ia vreo decizie îţi vine să-l iei la palme: primul individ care-i aduce fata înapoi o primeşte de nevastă şi mai ia şi jumătate de împărăţie. Strămoşul său care a întemeiat dinastia se răsuceşte în mormânt.


Fata cea mare şi fata cea mijlocie
Sunt nişte strâmbăciuni nasoale, plate şi complexate, care-şi urăsc sora mai mică pentru că e mignonă, are fund, ţâţe, e în centrul atenţiei şi e aia răpita, ba se mai şi mărită înaintea lor. Sunt atât de jenante că nici un zmeu nu le vrea.


Fata cea mică
E aia răsfăţata, bunăciunea învăţată să i se facă toate poftele. Mai e şi curvă de mică. Nici nu vreau să vorbesc mai mult despre ea, că mă enervez.


Făt-Frumos (Fefe)
De obicei, e unu’ căruia nu i-a plăcut cartea: ori prinţ, ori vreun coate-goale. Frumuşel şi efeminat, metrosexual nativ. Ar fi stat să frece menta în continuare şi să se ia la trântă prin iarbă cu oile, cu fraţii lui sau cu flăcăii satului, da’ vrea să dea lovitura. Şi, când boul de împărat dă sfoară-n ţară cu fiică-sa şi tronul premiu, normal că se prezintă primul. Habar n-are cum arată fata împăratului, dar nici nu-l interesează prea mult, de fapt vrea împărăţia. Şi oricum ştie de la tovarăşi că de obicei e răpită bucata familiei, nu cârjele ălelante două.


Calul
E singurul personaj pozitiv din toată povestea care merită apreciere. Înainte de episodul cu jăratec zace slab, bubos şi răpciugos în grajd, ceea ce arată încă o dată că împăratul e un idiot – nu aşa te porţi cu o asemenea comoară. Calul e cel care îi face strategia lui Făt-Frumos, în vorbe puţine şi concise. Nu zice prea multe pentru că probabil îi e jenă să intre-n vorbă cu un oportunist analfabet. În sufletul lui, îşi doreşte să fie în echipa Zmeului.


Mama Zmeilor
Este exact opusul împăratul. În primul rând, la ea e sigur că e mama zmeilor. Apoi, a făcut trei băieţi care e fiecare la casa lui, nu două plângăcioase şi-o curvă care stau pe capul lui, ca împăratul. Şi ia hotărâri bune şi de una singură, n-are nevoie de o armată de viziri, dregători, sfătuitori, etc.


Zmeul
E un tip hotărât, energic şi forţos. Probabil are un nas cât toate zilele, umblă neras, e păros şi are palmele tăbăcite. Asta ce ne spune? Că e un om care munceşte! A tras din greu ca să ajungă unde e – a ucis, a luptat, a umblat, a jefuit, s-a preocupat de cariera lui! Aşa merg lucrurile pe tărâmul celălalt, acolo nu-ţi dă nimeni un castel că te cheamă împăratul-nu-ştiu-cum. E sigur că Zmeul şi-a clădit palatul cu mâinile lui. Bine, o mai fi avut nişte muncitori pe care i-a mâncat după aia, dar sunt convins că a stat cu ei acolo, pe capul lor, să vadă cum pun ăia marmura în baie, să nu-l tragă-n piept şi să-l fure. Şi mi se pare normal să-i mănânce la sfârşit, ştim cu toţii cum sunt muncitorii.
Mai ştim că are o moşie imensă, populată cu tot felul de jivine ticăloase. Chiar credeţi că e uşor de administrat aşa ceva, să-i ţii în frâu pe toţi ăia? Păi aia nu sunt proşti ca ţăranii împăratului, dacă nu stai cu pleoapa pe ei… Deci, Zmeul e un bun gospodar, un bun cunoscător de oameni, un excelent strateg militar şi un bun trezorerier.
Dar Zmeul e un tip cinstit în sentimente şi cam fără noroc la femei. I-a venit vârsta însurătorii, a stat, a analizat, a cercetat, şi-a căutat nevastă. n-a găsit pe nimeni pe placul lui în propriul tărâm (ce s-alegi din jivinele alea?), deci s-a uitat la vecini. S-a îndrăgostit de fata aia mică a împăratului (ştie ce-i frumos, măcar fizic, şi nici nu încalcă eticheta, ţinteşte la acelaşi rang) şi a procedat în consecinţă, aşa cum cerea tradiţia: a luat-o la el. Aşa a făcut şi tac-su cu mă-sa, şi bunicul lui, şi străbunicul lui, la vremea lor. Aşa e normal: clar, fără ascunzişuri, umblat cu şoalda şi alte prosteli. Pui problema direct: “Fă, te iubesc, te vreau! Treci încoace.” Şi prostul chiar o iubeşte: n-o forţează, n-o siluieşte, e romantic, are o grădină cu trandafiri, o-nconjoară de bogăţii, îi face toate poftele. N-am auzit nici o poveste în care Zmeul s-o ţină pe prinţesă legată în beci, goală-puşcă şi să vină s-o violeze când are el chef, după cum ar merita. Peste tot citesc numai de caftane, covoare, tiare, bucate alese, mătăsuri fine, rochii, giuvaere, o ţine-n puf. Omul e familist şi serios, nu-şi uită îndatoririle: se duce-n fiecare zi la muncă şi anunţă civilizat, cu buzduganul, când vine acasă. Şi toate astea pentru ea, ca să n-o sufoce cu atenţie, să-i lase spaţiu, să fie liberă, să aibă matracuca timp să-şi facă unghiile, să nu facă istericale că, vezi doamne, a intrat peste ea în cameră şi-a văzut-o cu masca de castraveţi pe faţă.
Carevasăzică, moldoveanca trăieşte în puf, îi face prostul toate poftele, şi, în semn de mulţumire, ce face? Se amorezează de Făt-Frumos că are părul mai îngrijit şi tenul mai puţin acneic (vezi, n-ai vrut să te culci cu Zmeul) şi se hotărăşte să fugă cu el. Da’ mai întâi încep să se hârjonească în pat, în patul pe care Zmeul cu mâna lui îl cioplise, din nişte buşteni tăiaţi tot de el din pădure, şi-l cărase-n cârcă până la ultimul etaj al castelului, să aibă japiţa peisaj când se trezeşte dimineaţa sub baldachin. Şi proştii ăia doi stau până îi prinde Zmeul, căruia – în sfârşit! – i se aprind beculeţele.
Mai departe. Zmeul luptă corect, Făt-Frumos trişează: bea apă vie de la un corb pe care-l mituieşte, dă cu peria, gresia, năframa; în fine, face tot ce poate să lupte cât mai puţin şi să-i bage pe alţii la înaintare.


Din toate astea, eu pricep că morala basmului românesc e următoarea:
- dacă eşti un şmecher metrosexual şi ştii să profiţi de pe urma tonţilor incompetenţi ajunşi în poziţii de conducere, te aranjezi pe viaţă.
- dacă eşti o fiţoasă analfabetă şi de bani-gata, ai toate şansele să umble toţi după fundul tău şi după averea lu’ tac-tu.
- dacă eşti un tip cinstit, muncitor şi care luptă după reguli, pici de papagal.
Dacă basmul românesc ar fi avut măcar o urmă de dreptate, Zmeul i-ar fi rupt gâtul lui Fefe cu două degete, ar fi luat-o pe proasta aia, i-ar fi dat o bătaie soră cu moartea şi ar fi trimis-o rachetă înapoi la tac-su acasă. Apoi şi-ar fi strâns armata, ar fi năvălit pe tărâmul împăratului şi i-ar fi făcut prăpăd, ar fi violat, jefuit şi ucis tot ce i-ar fi stat în cale, ar fi unit cele două tărâmuri şi şi-ar fi făcut harem bdsm din toate gagicile alea proaste ca noaptea. Pentru că fiecare merită să-şi trăiască propriul basm.

Tuesday, March 15, 2011

Albul e negru

Negrul e verde, verdele crud e culoarea nebuna ce ne invadeaza (inclusiv muzical) viata aproape zilnic. Dincolo de faptul ca verdele exprima prospetimea padurii ce va inverzi in curand, iarba pe care ne tolanim intr-un parc si incercam sa adormim, trifoiul ce ne omoara cu mirosul intr-o poiana putin calcata de picior de om, verdele a fost furat.

El nu mai e culoare,  si exista un risc enorm, va asigur, sa nu ne mai trezeasca niciodata amintiri placute. Verdele a devenit ideologie (si, ce e mai trist, o ideologie anti-umana!!!) si armate intregi de cabotini de sambata seara, escroci convertiti in politicieni persuasivi sau pur si simplu oameni debusolati care simt nevoia apartenentei la o turma il venereaza in numele unui scop nobil. La turma verde la care s-au afiliat ei invata ca pasarile sunt mai importante decat copiii ce mor de malarie in Uganda, ca pestii sunt de nepretuit in raport cu oamenii, ca oamenii (oare nu sunt si ei, "ecologistii", tot oameni???) sunt prea multi pe "planeta albastra" (ce idee criminala, btw...) si ca trebuie sa facem totul, dragi tovarasi si pretini "eco-nazisti", pentru a "salva planeta"!!!

Drumul spre iad e pavat cu bune intentii!!! Stiati, nu? Iar bunele intentii ale "eco-nazis" sunt funciar indreptate impotriva oamenilor. Ei, noii comunisti rebotezati, resapati, recolorati in verde...urasc funciar oamenii si "iubesc" animalele. Urasc tot ce e artificial si iubesc naturalul. Nu mi-e clar de ce orice e artificial (ex: pasta de dinti, medicamentele, cremele pentru corp, sapunul) e mai rau decat ce e natural (ex: tantarul anofel, virusii, frigul de -30 C, freezing rain). N-o sa inteleg nici picat cu ceara de ce suntem "prea multi" pe pamant??? Cine  si pe baza caror criterii a hotarat monstruozitatea asta??? De ce nu ne dau ei un prim exemplu??? Sa se sinucida, ca sa fim mai putini!!!

Albul e negru, negru nu e culoare ci e nuanta! Stiati, nu? Adevarul nu e valoare estetica, sa placa, ci e valoare de cunoastere. Pe cine mai intereseaza, azi, valorile de cunoastere???
Dreptul la libera exprimare e cocosat de atata cenzura verde, delirul a ajuns un modus vivendi, indolenta e stare de fapt, cvasigeneralizata, si fundamentul unui fenomen etern (manipularea), prostia umbla cu coada pe sus si asteapta aprecieri!

Lumea e bizaroida, hermeneutica pare sa placa tuturor si toti au luat-o in gura ca pe o pastila pentru dureri de cap. O abuzeaza, fara sa aiba habar despre ce vorbesc, fara sa-i sesizeze complexitatea si dificultatile de abordare ca o disciplina filosofica extrem de sofisticata ce este!
Pentru ca daca azi,  dragi tovarasi si pretini, nu esti "ecologist", inseamna ca ai buba la cap. Iar daca iti permiti sa spui AUDIATUR ET ALTERA PARS, toti se vor uita la tine cu mila si vor spune ca esti schizofren!

Lumea buba capu', caPU LA cutie fraierilor, ca vine verdele peste voi!
Am zis!
:)

Friday, March 11, 2011

Dilema

-Ce este mai rau: ignoranta sau dezinteresul?
-Nu stiu si nici nu ma intereseaza!

Wednesday, March 9, 2011

Sindromul harciogului sociopat

M-am straduit sa gasesc alta sintagma pentru a desemna cat mai bine comportamentul social-politic al romanilor in ultimii 21 de ani. Nu am reusit..."Sindromul harciogului sociopat" se potriveste, cred eu, de minune tuturor romanilor care au activat (formal sau informal) in politica.

Toate incercarile de coagulare politica, (pe baze, evident, "doctrinare", nu-i asa?) au esuat. Orice incercare de coagulare in jurul a 2, maxim 3 partide politice reprezentative la nivelul intregii societati a fost un fiasco ridicol, un circ penibil, o pierdere de timp, o ocazie perfecta pentru amorsarea unor animozitati ireconciliabile. Cand romanii incearca sa uneasca 2 partide, rezulta de regula 3, sau, dupa un interval neregulat de timp, chiar 4!

Modul de gandire/actiune al romanilor, animale politice dupa spusa lui Aristotel, este foarte asemanator cu al unui harciog sociopat. Sociopatia harciogului este evidenta atat timp cat, dupa imperechere, care are loc in aprilie-mai, masculul si femela se despart, traind ulterior separat. Vi se pare ca, in incercarile politice de coagulare...romanii au procedat altfel? Uitati-va numai la PNL partid care isteric se auto-intituleaza mostenitorul dreptei in Ro insa in 21 de ani s-a dovedit cel mai centrifugal partid din menajeria politica romaneasca. Despre moralitate...

Niciodata asocierea politica nu a insemnat, in Romania, proiecte nationale, dezvoltare, performante administrative sau bunastarea unei majoritati confortabile a populatiei!!! Nu, asocierile politice au fost cardasii conjuncturale intre niste harciogi sociopati care si-au urmarit DOAR UMPLEREA PROPRIILOR CAMARI/CONTURI. Romanul se comporta aidoma harciogului. Strangaret, el are grija sa-si umple camara cu cat mai multe. Se gandeste la o eventuala asociere (politica) numai in varianta in care aceasta asociere va fi benefica DOAR PENTRU EL. Este inspaimantat, ingrozit, terifiat insa cand realizeaza ca asocierea cu alt partid, (fie prin alianta, fie prin absorbtie/fuziune) inseamna, automat, sa imparta bucatele cu altii. Atunci, brusc devine agresiv, ca un harciog trezit din somn, musca si incearca sa fuga. Rupe alianta politica, si se comporta ca un vanator la vanat de hermeline. Dupa care regreta tardiv, se spaseste si linge unde a scuipat, demonstrand o anomie morala totala. Scarbos...de-a dreptul!

In retorica, multi romani (fie implicati direct in politica fie "simpli cetateni") recunosc virtutiile americanilor in materie de politica. SUA, o tara construita practic in ultimii 300 de ani de catre emigranti veniti din toate colturile lumii, a reusit sa coaguleze optiunile social-politice in 2 mari partide - Democrat si Republican - . Romania, o tara cu minoritati pe cale de disparitie (germanii) sau altele pe cale de a contrabalansa majoritatea (tiganii) nu reuseste sa-si eficientizeze viata politica. Si asta pentru romanii sufera (pana cand?) de sindromul harciogului sociopat.
E lacom, sperios si agresiv. Vrea sa se asocieze, insa numai atunci cand aceasta asociere E EXCLUSIV IN INTERES PROPRIU! Rupe orice asociere folosind pretexte dintre cele mai penibile pe post de motive rezonabile si, vai, "incompatibilitati doctrinare".

Singura doctrina de care au fost animati romanii in politica a fost burdusirea contului personal, aidoma harciogului care-si burduseste galeria cu mancare. In rest, logoree si circ, isterie si sociopatie, cardasie (doar pentru tradare in interes personal) si lista poate continua.

Faramitarea optiunilor politice in n! partide, partidulete, coalitii, aliante si uniuni nu este altceva decat simptomatologia unei societati sparte, INCAPABILE DE O ADMINISTRARE PERFORMANTA, in care atomizarea individului a devenit un modus vivendi iar nevoia lui de asociere politica o masura disperata de a-si burdusi DOAR CAMARA PROPRIE!

Rezultatele se vad, citesc dar mai ales se traiesc!
QED

Tuesday, March 8, 2011

"Mai bine mai tarziu decat niciodata"? Ramane de vazut...

'Mai bine mai tarziu decat niciodata" spune un proverb romanesc. Sigur, viata are si aspectele ei ireversibile, fatale si implacabile astfel incat e posibil ca unele masuri sa fie chiar PREA TARZII.

Depinde insa le ce ne referim...Logica de mai sus se poate aplica la o infinitate de situatii.
Nu mi-e clar insa de ce au trebuit sa treaca 21 de ani pana cand primul studiu de specialitate sa scoata la iveala un adevar pe cat de trist pe atat de evident: depresia este mai frecventa decat diabetul!!!

Concluzia e valabila pentru Romania si se bazeaza pe un studiu recent realizat pe un esantion de 2400 de persoane.

21 de ani in care, inexplicabil, boala psihica (in general) si depresia (in particular) au fost subiecte publice tabu. Ori asta spune multe, foarte multe despre gradul de dezvoltare al unei societati, in speta societatea romaneasca.
Sigur, studiul are marjele lui de eroare determinate de factori precum dificultatile de esantionare sau profesionalismul celor care au executat studiul. Insa, cu toate limitele de rigoare, el spune ceva teribil: ca romanii sufera nu numai de saracie (o buna parte dintre ei), ca sufera nu numai de prostie (o majoritate confortabila as spune), dar ca multi, poate socant de multi sufera de depresie. Ori asta este inca o piatra de moara agatata de gatul calitatii vietii pentru toti acei suferinzi si pentru apropiatii lor.

Considerata a 4-a boala psihica dpdv al raspandirii la nivel mondial, conform World Health Organization , depresia este, dincolo de tarele deja cunoscute ale societatii romanesti, o alta piatra de moara agatata de gatul dezvoltarii societatii, o mlastina pe care impotenta intelectuala a decidentilor politici, indolenta oamenilor de rand, neprofesionalismul si prejudecatile de Ev Mediu timpuriu n-au fost in stare sa o sece, ba mai mult, as spune, au intins-o ca suprafata si adancit-o in Romania.

Daca la acest studiu as adauga un reportaj pe care l-am mai mentionat intr-un articol cred ca avem tabloul complet al dezastrului cu nume de sclav - Rumania - .

PS. Pacat ca in acest dezastru sunt prinsi cu spatele la zid si oameni de calitate...

Monday, March 7, 2011

Gura pacatosului adevar graieste!

"Iti trece dorul de democratie cand vorbesti 5 minute cu un votant" spunea franc, cinic si evident dezamagit, fostul Prim-Ministru britanic Winston CHURCHILL incercand sa dreaga busuiocul apoi, cu un alt citat:"...democratia este un sistem foarte prost dar nu cunosc altul mai bun."

Cele 2 celebre citate (se) completeaza si contureaza personalitatea si cultura unui om politic de exceptie.
Nascut intr-o familie aristocratica, CHURCHILL avea sa se bucure de o educatie pe masura. Asta nu i-a dat insa glazura fals diplomatica a politicienilor actuali, farisei si incompetenti, ci mai degraba franchetea si justetea unor rationamente care se pot proba SI astazi fara nici o problema.

Daca CHURCHILL, care a preluat conducerea guvernului britanic intr-un moment critic pentru Marea Britanie ca dealtfel si pentru toata lumea - al 2-lea Razboi Mondial -, a avut curajul nebun de a-l tine prizonier pe toata durata razboiului pe Rudolf HESS (adjunctul lui HITLER)...ce mai ramane de spus privind personalitatea acestui om?

 "Gura pacatosului adevar graieste" spune un proverb romanesc. Daca stau sa analizez "profilul" alegatorului roman in 2011...nu pot decat sa-i dau dreptate pacatosului britanic.

Tuesday, March 1, 2011

Jesus Christ - Managing Partner la El Al Airlines

Ipocrizia, indolenta si inadecvarea oamenilor - iata trei I ce formeaza trasaturile psiho-caracteriale ale unei majoritati confortabile - nu mai sunt o noutate pentru mine. Nu ma mai surprind, nu ma mai mira. Ele, cele trei trasaturi din manunchiul de "trei I" sunt aproape axiomatice. Transpar usor din comportamentul oamenilor sau, pur si simplu, din intrebarile pe care ti le pun, din raspunsurile pe care ti le dau (la intrebarile tale), din mirarea tampa, evident fariseica (uneori meschina) atunci cand le spui ceva ce e posibil sa-i "socheze".

Recent am experimentat o atitudine...sa-i spunem..."soc". Intr-o scurta conversatie, purtata in metrou cu o romanca, ma "laudam" cu ultimele lecturi, cu unele teorii pe care le consider pertinente, etc...
Speriata putin de modul meu de prezentare, de limbaj si de cunostintele pe care "le afisam"...tipa ma intreaba (uitandu-se admirativ/conspirativ la mine): "...tu ce ai studiat in tara"?
Intr-un moment de buna dispozitie si de umor spontan (pe care l-am exersat ani de-a randul) i-am raspuns:"...nu am studiat nimic, am fost tamplar".

Nici bine nu am terminat de raspuns...ca ochii i-au crescut in circumferinta, pupilele i s-au dilatat...si a zambit conspirativ:"...ei nah, cum sa fii tamplar"???

Intrebare la care eu "escaladez angajamentul" si ii raspund:"...da, faceam cruci de lemn"!

Va rog sa ma credeti ca tipa s-a blocat. Fata i-a impietrit si avea evident un aer de fiinta debusolata total!!!
Pe mine m-a pufnit rasul...Am zambit, apoi am ras descarcandu-mi energia...si spunandu-i ca am glumit. I-am spus apoi ce am studiat! Dupa despartire...coborand amandoi la aceeasi statie de metrou, am ras cu lacrimi. Nu mai spun ca acasa m-a pufnit din nou rasul si minute in sir nu m-am putut stapani!

Dincolo de momentul (evident) amuzant cu "tamplarul care confectiona cruci"...am descoperit o imensa fatarnicie! Uriasa ipocrizie! Ea este prezenta la foarte multi oameni!!! Inca incerc sa mi-o explic....

Oamenii, in general (posibil ca romanii in particular...) valorizeaza din ce in ce mai mult functiile, denumirile, distinctiile, aparentele. Fara sa-si puna problema daca in spatele lor se afla ceva concret.
Din "informatiile" biblice rezulta ca inclusiv Isus ar fi fost tamplar. Ah, ca el se credea fiul lui Dumnezeu, ca a "propovaduit" invataturi pentru prostimea vremii, ca a calatorit in Asia  (lucru mai putin cunoscut de catre multi credinciosi)..., ca el a fost personajul central si mitul fondator al crestinismului...e o poveste. Dar ca a fost tamplar pare ca nu deranjeaza pe nimeni astazi, cand multi credinciosi il venereaza. Admiratia si teama, cele doua sentimente duale si contradictorii ale "complexului lui Oedip" se pare ca au eliminat din mentalul colectiv al credinciosilor faptul ca Isus ar fi fost tamplar. E greu, sa admiri un tamplar,..nu-i asa???

In mentalul colectiv Isus a ramas ca "fiu al lui Dumnezeu". In aceasta ipostaza el si-a castigat admiratia si teama, nicidecum in ipostaza de tamplar. Probabil ca, (intr-o varianta moderna), daca ar trai in zilele noastre, Isus ar trebui sa fie Managing Partner la El Al Airlines pentru a-si pastra charisma/credibilitatea/admiratia si frica credinciosilor.

Cata ipocrizie, iata, in spatele acestui tip de comportament...Cat fals si cata indolenta...Ce usor sunt dusi de nas oamenii de aparente....si ce greu realizeaza esenta!!! Apropo de proverbe/cugetari: aparentele inseala! Cat adevar, nu?


Revenind la exemplul meu...si, prin el, masurand un comportament bizar ce ascunde complexe teribile ale oamenilor...as spune ca nu inteleg de ce societatea devalorizeaza si demonetizeaza meserii (onorabile dealtfel) in detrimentul unor masti/denumiri/titluri pompoase (aparente) in spatele carora nu se afla nici un continut (esente)?

Nu mi-e clar de ce, astazi, in 2011 invatamantul vocational, din Romania sau de aiurea... (scoli profesionale/de meserii) este "Cenusareasa"? De unde vin aceste complexe teribile ale romanilor (in special)  privind invatamanul vocational si, implicit, meseriile? De ce oare, pentru romani, sa fii tamplar e cumplit si dezonorant si pentru germani nu?

Germania pune mare accent pe invatamantul vocational, strans legat/sponsorizat/asistat tehnologic de marile companii. Succesul economic al Germaniei tine, printre altele, SI de perfectionarea continua a invatamantului vocational care, intr-adevar, asigura "meseriasi" pentru industria germana.

De ce un mecanic auto BUN (btw, cati mecanici auto REALMENTE BUNI exista azi in Romania???) este "mai putin valoros pentru societate" decat un economist PROST (scos "pe banda" de la facultati fantomatice) ???
De ce e rusinos sa fii un BUN strungar pe un CNC - strung cu comanda numerica - (ohoooo, putini stiu sa lucreze pe un CNC!!!) si nu e rusinos sa fii un PROST profesor de Istorie???

Pe cat de dezastruoasa e situatia in invatamantul universitar...pe atat de dezastruoasa e in invatamantul vocational.

De ce?

Poate ne raspunde un "cunoscator" in ale invatamantului, "maestrul" (de ceremonii???) Andrei MARGA, cel care, in ministeriatul pe care l-a avut la Invatamant (asa se numea atunci actualul Minister al Educatiei) a introdus aberatia privind admiterea la facultate pe baza notelor de la bacalaureat!

NO COMMENT!

PS E adevarat, filosofii sunt creatorii teoriei generale a democratiei, dar o societate nu poate functiona NUMAI cu acestia!!!
Gresesc? Toti apreciem un discurs frumos, inteligent, coerent, chiar fascinant, dar poate in egala masura apreciem SI o mobila de calitate (traiasca tamplarii, nu?) sau o mancare buna (eheeee, nu-i rau sa fii bucatar)!!! Ma insel?
Si atunci...de ce nu pastram "dreapta masura" si de ce nu valorizam (in interesul nostru, al tuturor!!!) OMUL POTRIVIT LA LOCUL POTRIVIT???