Friday, September 24, 2010

"Ubi bene, ibi patria!"

Celebrul dicton a ramas in constiinta colectiva ca apartinand talentatului orator Cicero. Se pare insa ca el a fost creatia poetului tragic al Romei antice, Marcus Pacuvius pe care Cicero il citea si il cita des!
Aceasta celebra expresie distruge practic ideea de "patriotism", tema centrala a tuturor deontologilor aflati in slujba oricarei puteri.

Indoctrinarea sistematica cu "patriotism", o pilula amara dealtfel...este pentru mine la fel de utila ca apa sfintita: nu face 2 bani atata timp cat ea nu este acompaniata de realitati concrete care sa faca viata oricarui individ cat mai usoara, mai confortabila si, pe cat posibil, mai predictibila. Atunci cand simt ca eforturile mele (fizice sau intelectuale) dau roadele unei vieti confortabile, frumoase, dezirabile...am toate motivele sa imbrac haina patriotismului si sa apar tot ce apartine spatiului in care m-am nascut. Pentru ca ajung sa constientizez ca orice agresiune impotriva tarii in care m-am nascut este, implicit, si o agresiune impotriva propriei mele bunastari. Daca insa sunt sarac, lipsit de perspective, haituit de viata si societatea in care m-am nascut nu imi ofera nici cea mai mica sansa pentru o viata decenta...nu vad ce m-ar determina sa fiu patriot. Nu vad de ce as pune mana pe arma, la o adica, sa "apar glia stramoseasca", "patria", "sangele stramosilor", etc...
Impingand la extrem exemplul de mai sus...nu vad de ce un copil din Niger, care are toate sansele sa moara de foame inainte de varsta de 5 ani.....ar putea fi "patriot". Poate ca ar avea un sentiment de recunostinta vesnica daca cineva i-ar salva (literalmente!) viata...si l-ar duce in alta tara, chiar africana, unde ar avea macar ce manca!

Vechi de mai bine de 2000 de ani, "Ubi bene, ibi patria" este chintesenta dorintelor legitime ale oricarui om! Exceptand formele de masochism extrem (care sunt patologie pura!)...nu-mi dau seama cine nu isi doreste propriul bine? Si atunci...daca acest bine (imaginar intr-o prima faza, insa dezirabil, chiar realizabil toata viata noastra) trebuie cautat altundeva decat in locul in care ne-am nascut, nu inteleg de ce trebuie sa fim blamati? Pentru ca...plecand, nu suntem "patrioti"? Pentru ca "am tradat tara"? Pentru ca urmarim implinirea unei dorinte legitime? Prin mijloace legitime? Cine nu isi doreste acelasi lucru? Cata ipocrizie...Ce minti bolnave au pus patriotismul in calea realizarii personale? Ce forte malefice urmaresc prin propaganda asta mincinoasa si ipocrita sa taie speranta multor oameni care nu vor decat ceea ce isi doreste oricine? Sunt intrebari la care nu cred ca voi avea vreun raspuns pertinent vreodata...











1 comment:

  1. E vorba de oportunism. Patriotismul, așa cum îl înțeleg eu, înseamnă iubire de limba vorbită, de pământul care mi-e drag și cunoscut, de neamurile și familia mea, de istoria strămoșilor mei. E bine că, din când în când, conceptele fundamentale ale ideologiei naționaliste sunt puse în discuție și relativizate, dar dictonul nostru este o mostră de oportunism cras și de absență a caracterului. Unde îmi este bine mie, este patria mea! Nu este în regulă....Asta înseamnă că mă rup de toate afecțiunile mele (în ambele sensuri ale termenului) și stau în bătăia vântului și cine îmi oferă mai mult și mai multe oportunități, apoi acela îmi e tată și mamă....

    ReplyDelete