Despre cinismul oamenilor de bine

Imi este greu sa fac o ierarhie a tarelor morale in sensul raspandirii lor. Practic, cred ca este imposibil, avand in vedere limitele noastre cognitive, limitele privind contactele cu alti oameni, interesele de moment care depasesc cu mult interesele de cunoastere a celuilalt.

Ceea ce m-a frapat insa de-a lungul anilor au fost surprizele de proportii, evident negative, din partea unor oameni la care nici nu ma asteptam.
Dealtfel, asa cum bine spunea un prieten acum multi ani, "surprizele cele mai neplacute vin de la cei la care te astepti cel mai putin". Mare dreptate a avut iar din dreptatea asta rezulta, poate mai bine decat oricand, fatarnicia multora.

Masca meschinariei pe care, vai, o poarta atat de multi, este camuflajul perfect. O perfectiune care se prabuseste insa intr-o secunda si se metamorfozeaza in balele unui varan infometat. Nimic altceva nu e mai dezgustator si mai dezamagitor decat sa constati cinismul si meschinaria unui apropiat a carui imagine se prabuseste intr-o clipa.

Prea putini sunt cei obisnuiti cu alteritatea, cu o incercare introspectiva de a se reanaliza, de a se repozitiona fata de sine si fata de ceilalti. Mult mai important este confortul imediat, hedonismul proverbial freudian si agresiunea (inclusiv verbala) cu care iti aperi, aidoma unui hiene prada, propriul interes.

Nimic dramatic in apararea propriului interes, insa atunci cand el calca in picioare interesul unui apropiat de care pretinzi ca te leaga multe...e penibil.

Cea mai grea lovitura a venit din partea unei persoane culte, cu o aplecare distincta spre stiintele umaniste si, mai mult, spre un domeniu de excelenta - Etica - . Nu ma asteptam niciodata ca un astfel de om sa fie atat de cinic. Cinismul, insa, mi-a deschis ochii. Pentru ca, spunea persoana respectiba raspunaznd unei dezamagiri de-ale mele privind sansele ce mi le acorda guvernul in dezvoltarea mea ca om, "tu nu contezi!". "Pentru cei care conduc, pentru maniheistii vremelnici care se afla la putere, tu nu contezi....nu ai inteles pana acum?"

Am fost socat de acest cinism cu atat mai mult cu cat el venea din partea unei profesoare de Etica.

La 24 de ani, cand primesti peste bot o astfel de lovitura, nu-ti ramane decat sa-ti pui o intrebare simpla: "...ok, daca asa stau lucrurile, si eu nu contez....atunci reciproca de ce nu ar fi valabila?"
Adica...de ce cei care conduc trebile cetatii conteaza pentru mine? Ah, eu contez doar ca fraier manipulator de stampila de vot, nu? In rest...."contez".ca sclav lipsit de perspective, corect?

Plecand de la cinismul incredibil al profesoarei, mi-am rezervat dreptul ca reciproca sa fie cel putin la fel de valabila. Adica, "nici ei nu conteaza pentru mine". Si cu asta, eu am refuzat sa mai votez, in Romania sau aiurea. Este forma mea, infinit mai putin cinica, de a raspunde unei indiferente sociale, tipica socitatii moderne.

In fond, ideea solidaritatii sociale este, dincolo de patetismul discursurilor, extrem de vaga si  rarisima in actiuni concrete. Ceea ce caracterizeaza indivizii, dincolo de faptul ca ei traiesc impreuna, intr-o interdependenta perpetua, este egocentrismul exacerbat, expresia alterata a unui "antropocentrism" hiperpersonalizat.

Pe cat de frustrat si tensional am fost de replica cinica a profesoarei, la care nu ma asteptam deloc, pe atat de multumit sunt acum. Pentru ca, dincolo de disconfortul de moment, aceasta replica mi-a deschis puternic ochii si m-a ajutat sa abordez mult mai realist relatiile cu ceilalti.

Am devenit....dintr-un actor socio-politic activ (votant) intr-unul total indiferent (nu mai votez niciodata!). Si e infinit mai bine. Am devenit dintr-un om gata sa ajute oricand, pe oricine, intr-un om centrat, ca mai toti ceilalti, pe propriile-i prioritati. Si e infinit mai bine. In fond, nu am facut decat sa ma conformez la realitatile evidente, eliminand propaganda penibila a deontologilor de toate soiurile.

Pentru ca, sper ca sunteti de acord, nu merita sa fii atat de masochist doar pentru a cersi, la modul cel mai jenant, recompense iluzorii ale celorlalti care, vai, ar trebui sa aprecieze gesturile tale frumoase, mana intinsa sau spiritul comunitar. Pana la urma, suntem si ramanem singuri, intr-o societate pe cat de caritabila pe atat de cinica, pe cat de deschisa, pe atat de atomizata. Efectul pervers al unui demes indivitual sau chiar social....nu este atat de daunator. Ba dimpotriva, cateodata este chiar benefic. Si se pare ca ar trebui recompensat cu un alt nume.